Cultivarea capsunilor

Cultivarea capsunilor

            Pentru infiintarea culturilor de capsuni in Romania se folosesc in general plante proaspete recoltate din pepiniera, care se planteaza direct in camp.

Avem doua perioade de plantare, care pot sa difere cu cateva zile mai devreme sau mai tarziu:

-          Toamna , intre 15 septembrie si 15 octombrie;

-          Primavara in intervalul 10 – 30 aprilie;

·         Pregatirea solului

          Arătura adâncă trebuie să fi fost realizată încă din toamnă sau în ferestrele iernii. La fel şi fertilizarea organică. Căpşunii nu se plantează dacă arătura s-a făcut în primăvară, lucrarea fiind superficială.

         Dacă nu s-au administrat suficiente îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, acestea se aplică în primăvară.

La prelucrarea solului se întrebuinţează un combinator sau o freză cu tractor.   Acestea sunt mai uşoare decât discul care tasează solul, lăsându-l bulgăros.

         Dacă suprafaţa este de până la două hectare, folosiţi o motosapă (motocultor).

·         Plante sanatoase din soiuri de calitate

         Aproximativ 70 la sută din plantaţiile cu căpşuni din România întâlnim soiul Premial, urmat de Red Gauntlet, Dana şi de soiul Elsanta. În ultimii ani au început să fie lansate în cultură soiurile Magic, Real şi Coral.

     Pe suprafeţe mici găsim soiurile: Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioadă) etc. Pe plan mondial, cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect, Clery şi Sonata.

Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko, Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele nu se mai găsesc în cultură de zeci de ani.

Nu folosiţi material din plantaţii comerciale care pot fi purtătoare a numeroase boli, precum Verticillium dhaliae şi Phytophtora cactorum, viroze şi dăunători specifici, întrucât planta mamă afectată, pe lângă caracterul de soi, transmite către stoloni şi bolile, virozele, nematozii şi dăunătorii.

             De aceea, solicitaţi furnizorului documentul de calitate şi paşaportul fitosanitar care să ateste calitatea materialului de plantare.

·         Distanţa de plantare

              Plantarea se începe numai când solul este uscat şi se evită zilele foarte călduroase.

              În sistemul clasic de cultură, când mulcirea se face cu paie, şi în funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie, distanţele de plantare sunt de 75-90 cm între rânduri şi de 28-30 cm între plantele de pe un rând.

Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, distanţa între rânduri se poate reduce la 65-70 cm. Plantarea se face pe rânduri echidistante. Sistemul de plantare în benzi noi oferă posibilităţi minime de mecanizare, de aceea nu îl recomandăm.

               Dacă doriţi înfiinţarea unei culturi cu mulci de folie neagră, mai întâi organizaţi terenul în funcţie de sursa de apă şi de echipamentele folosite pentru irigare. Se fac straturi cu un coronament de 80-90 cm pe care se întind două rânduri de furtune de irigare prin picurare.

              Distanţa între picurătoare poate fi de 10 cm, astfel se va crea o bandă de udare uniformă şi benefică pentru căpşun. Peste ele se poziţionează folia de plastic neagră care se fixează în pământ.

              Aceaste operaţii se efectuează la o singură trecere cu maşina de bilonat şi de poziţionat echipamentul de udare şi mulciul de plastic. Dacă mulciul nu este perforat, acest lucru trebuie făcut manual.

              Există şi folie bicoloră pentru căpşuni: pe o parte neagră, pentru a împiedica lumina şi creştererea buruienilor, iar pe cealaltă parte albă, pentru a evita supraîncălzirea solului şi vătămarea fructului în verile foarte călduroase.

             Se plantează două rânduri pe un strat, în general la o distanţă de 35-45 cm între rânduri şi de 28-32 cm între plantele de pe un rând. Densitatea este de 40-50 mii de plante/hectar.

                 Plantarea propriu-zisă şi fertilizarea

              Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, dar mai costisitoare. Se folosesc plantatoare speciale în formă de U, cu sapă sau cu plantatoare în formă de lingură, în defavoarea celor conice, utilizate în legumicultură.

Plantarea se face după o irigare prealabilă, cu una-două zile înainte, sau după o ploaie, dar abia când terenul s-a zvântat la suprafaţă.

             Se marchează terenul cu ţăruşi la distanţele de plantare dintre rânduri, apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plantele de pe rând. Dacă sforile nu sunt însemnate, se face o măsură care se va folosi pentru primele câteva zeci de plante, astfel se creează foarte repede obişnuinţa, renunţându-se la măsură.

              Dacă operaţiunea se face cu plantatorul special de căpşuni, plantele nu se mai mocirlesc, iar rădăcina nu se mai fasonează, aceasta fiind fasonată în momentul plantării.

              Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, mai întâi se fac gropile, după care se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă, până la nivelul coletului. După plantare, mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.

             Dacă acesta rămâne cu 1-2 cm deasupra solului, sau dacă se îngroapă uşor în pământ, plantele se înrădăcinează greu şi se usucă. De asemenea, dacă gropiţa (copca) din pământ nu este suficient de adâncă, vârful rădăcini se îndoaie în sus.

           • Plantarea mecanică se execută cu maşina de plantat răsaduri, fie şi de legume: MPR 5 sau MPR 6, concomitent realizându-se şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte - frunzele şi rădăcina, iar după plantare se verifică toate plantele, iar greşelile de plantare se corectează manual.

              Procentul de prindere este mai scăzut la plantarea mecanică, de aceea, după două săptămâni se pot completa toate golurile.

            • Fertilizarea se face în funcţie de aprovizionarea solului şi de îngrăşămintele organice folosite la pregătirea terenului. Se aplică: azot (100-120 kg/ha substanţă activă); fosfor (55-60 kg/ha substanţă activă); potasiu (100-150 kg/ha substanţă activă).

             Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite în special cu magneziu şi cu zinc şi se evită administrarea de azot în exces.

             Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care o treime se aplică toamna (cele cu fosfor şi potasiu) şi restul, primăvara.